Dezvoltarea turismului balnear este dependentă de curajul investitorilor. „Costurile investiţiilor sunt foarte mari, iar recuperarea banilor se face pe termen lung“

Autor: Miruna Diaconu 18.01.2024

♦ În România există peste 20 de staţiuni balneare şi principala problemă a acestora este reprezentată de infrastructura hotelieră prinsă în timp, unde nu s-au mai făcut investiţii chiar şi de zeci de ani.

Turismul balnear este unul dintre segmentele pieţei turistice locale cu cel mai mare potenţial, însă dezvoltarea sa depinde doar de curajul investitorilor care vor să îşi asume proiecte cu costuri ridicate, fiind dispuşi să îşi recupereze investiţia pe termen lung.

Multe dintre staţiunile balneare au rămas parcă prinse în timp, cu clădiri construite încă din perioada comunistă, unde nu s-au mai făcut investiţii de ani. Cu toate acestea, câţiva investitori au pornit proiecte de renovare sau de construcţie a unor hoteluri sau centre balneare, însă numărul acestora este mult prea mic pentru a se vedea o schimbare reală la nivelul pieţei.

„Investiţiile în domeniul balnear sunt foarte mari, iar returnul vine foarte greu. Investiţiile în zona de SPA sunt mari, întreţinerea şi menţinerea implică costuri ridicate. Cine are resurse şi doreşte să investească pe următorii zece ani, poate să facă un astfel de proiect, dar sunt puţini oameni care îşi asumă aceste lucruri“, spune Iuliana Tasie, vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).