Peste 1.000 de companii au depus proiecte pentru a obţine ajutoare de până la 500.000 de lei prin Programul naţional de microindustrializare. Ce vor să facă cu banii? „Este un ajutor mare să ai o cofinanţare nerambursabilă de 50% a unui proiect de investiţii.“
♦ „Nu e o sumă mare, dar e o sumă bine-venită“ ♦ „Cu fondurile europene reuşim să creştem mai repede“.
Peste 1.000 de microîntreprinderi, companii cu până în 10 angajaţi şi afaceri de 0,5 milioane de euro, întreprinderi mici şi mijlocii, cu până în 50, respectiv 250 de angajaţi, şi afaceri de 10, respectiv 50 de milioane de euro, au depus proiecte pentru a obţine ajutoare de stat de până la 500.000 de lei prin Programul naţional de microindustrializare, astfel încât să-şi ducă afacerea la un nou nivel.
„Programul a fost anunţat rapid şi n-am avut prea mult timp să ne pregătim, dar am reuşit să depunem un proiect şi sperăm să câştigăm, căci ne ajută. Noi comercializăm ciuperci şi fructe de pădure, în principal din flora spontană, în diferite ţări europene, precum Franţa, Olanda, Germania şi Austria, iar prin acest program vrem să mărim capacitatea de producţie, de uscare, dar şi de livrare“, spune Ioan Gabrian, acţionar (50%) al companiei Eco Fruct Total, care îşi desfăşoară activitatea în localitatea Vânători din judeţul Cluj.
Compania a fost înfiinţată în urmă cu zece ani şi are o cifră de afaceri de aproape 1 milion de euro, iar valoarea finanţării nerambursabile pe care a cerut-o este de 375.000 de lei (75.000 euro).