Bursă. Ce se întâmplă cu GDR-urile Romgaz de la Londra? Răzvan Popescu, CEO: Trebuie să recunoaştem că volumul de tranzacţionare este unul redus. Tranzacţiile de la Londra reprezintă circa 0,3% din cât se tranzacţionează la Bucureşti.

Autor: Tibi Oprea 08.01.2024

Ca urmare a interesului scăzut şi a costurilor suplimentare, cel mai probabil producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) are în vedere delis­ta­­rea certificatelor globa­le de depozit (GDR-uri) listate la bursa de valori din Londra, aşa cum a făcut şi OMV Petrom (SNP) în octombrie 2023. De altfel, acţio­narii au aprobat deja achiziţionarea de servicii juri­dice în legătură cu GDR-urile, motiv pentru care ZF a discutat cu Răzvan Popescu, CEO al Romgaz, despre planurile cu privire la instrumentele de la Londra.

„Nu am luat o hotărâre în privinţa delistării de la Londra. Momentan, ne concentrăm pe majo­rarea capitalului social prin încorpo­rarea rezervelor, ceea ce presupune emiterea de noi acţiuni, respectiv GDR-uri. Urmărim constant evolu­ţia preţului GDR-urilor şi volumul tranzacţiilor cu acestea, la fel cum urmărim şi activitatea pe BVB. Trebuie să recunoaştem că volumul de tranzacţionare a GDR-urilor este unul redus. De la listare până acum, numărul GDR-urilor în circulaţie a scăzut cu 93,53%, cea mai mare parte a acestora fiind transferată pe piaţa reglementată administrată de BVB“, spune Răzvan Popescu.