Bursă. Transport Trade Services, emitentul BVB şi Sphera Franchise, performerii din BET din 2023

Autor: Liviu Popescu 05.01.2024

Cele mai mari creşteri din cele 20 de acţiuni ale indicelui principal BET în 2023 le-au avut acţiunile Transport Trade Services (randament de 135,6%), Bursa de Valori Bucureşti (85,8%), Sphera Franchise Group (83,6%), Purcari (68,9%) şi Aquila Part Prod (66,7%), potrivit datelor BVB.

Randamentele au venit în contextul unor rezultate financiare îmbunătăţite pentru aceste companii. Spre comparaţie, indicele principal BET al Bursei de Valori Bucureşti, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni, precum Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, a încheiat anul 2023 la nivelul de 15.371,1 puncte, în creştere cu 32%.