UNSAR: Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut pe RCA a depăşit 7,1 mil. lei (1,4 mil. euro)
Autor:
Mircea Nica
12.12.2023
Cea mai mare despăgubire plătită de asigurătorii din România anul trecut în baza poliţelor obligatorii RCA a depăşit 7,1 mil. lei (peste 1,4 mil. euro), suma fiind acordată ca urmare a unei vătămări grave cauzate de un accident rutier, potrivit informaţiilor transmise de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare (UNSAR).
Totodată, în anul 2022, companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat pentru primele 10 cele mai mari daune rezultate din accidente de vehicule despăgubiri de 36,5 mil. lei, conform unei analize UNSAR.