Guvernul sârb plafonează preţul pâinii şi produselor derivate din petrol

Autor: Catalina Apostoiu 28.11.2023

Guvernul Serbiei a aprobat plafonarea preţurilor pâinii situate acum la 54 de dinari pe bucată, potrivit Serbian Monitor.

Pentru a preîntâmpina perturbări majore pe pieţe şi a susţine nivelul de trai al populaţiei, având în vedere că piaţa energiei este instabilă, guvernul ţării a limitat de asemenea preţurile produselor din ţiţei.