Bursă: THR Marea Neagră se divizează: hotelurile de trei şi patru stele cu confort ridicat rămân la companie, cele de low-cost sunt transferate

Autor: Liviu Popescu 09.11.2023
Compania  THR Marea Neagră (simbol bursier EFO), care administrează mai multe hoteluri pe litoral, a convocat acţionarii pentru aprobarea divizării parţiale în sensul transferului unui segment mai restrâns al activităţii, respectiv unităţi de cazare low-cost, pe o altă firmă. Hotelurile de trei şi patru stele cu confort ridicat vor fi păstrate în THR.
 
Transilvania Investments, care are acum 78,8% din companie,  va avea 69,7% după divizare. Numele societăţii beneficiare este Hoteluri Restaurant Sud, la care cel mai mare acţionar este Transilvania Investments cu 90,6%.
THR Marea Neagră are o capitalizare bursieră de aproape 200 mil. lei. În 2023 acţiunile au urcat cu 68% pe tranzacţii de 1,7 mil. lei.
 
Compania a anunţat venituri de 31 mil. lei în prima jumătate a lui 2023, în creştere substanţială faţă de cele 3,2 mil. lei din S1/2022 pe fondul vânzării complexului Venus din Eforie Nord şi a închirierii unor noi active. 
Astfel compania a trecut pe profit net de 11,8 mil. lei faţă de pierderi 15 mil. lei în primul semestru din 2022. 
 
„În semestrul 1 2023, mai precis în luna martie, societatea a înstrăinat complexul Venus din Eforie Nord, format din clădire hotel, restaurant şi centrala termica împreună cu dotările aferente prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare sub forma autentică. S-au scos la licitaţie şi s-au adjudecat activele Grup Gospodăresc Eforie Nord şi Ateliere (foste clădiri Prodprest) şi Grup Gospodăresc Jupiter, ale căror contracte de vânzare cumpărare se vor încheia în lunile iulie-august 2023 (ex: după confirmarea autorităţilor că renunţă la dreptul lor de preempţiune )“, menţionează compania în raportul semestrial.