Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România: Începem să vedem rezultatele planului de transformare - businessul a revenit pe creştere şi creştem atât din punctul de vedere al veniturilor totale, cât şi al veniturilor din servicii, pe o piaţă în scădere. Investim peste 200 de milioane de euro în fiecare an în infrastructura de reţea şi în inovaţie tehnologică

Autor: Adrian Seceleanu 06.11.2023

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală IT&C, cu afaceri de 4,7 mld. lei în 2022, începe să vadă rezultate ale planului de transformare lansat în urmă cu câţiva ani - veniturile sunt în creştere pe o piaţă care se află în scădere, iar compania are rezultate operaţionale care au ieşit din teritoriul negativ, astfel că grupul britanic va continua investiţiile.

„Suntem aici şi vom continua să investim pe piaţă“, a declarat într-un interviu cu ZF, Achilleas Kanaris, executivul de origine elenă care a preluat conducerea companiei în vara anului 2021. După mai bine de doi ani, evoluţiile sunt pozitive, spune el.

„Ne aflăm în mijlocul anului trei din transformarea noastră, pe care am început-o atunci când am preluat mandatul de CEO al Vodafone România. Care a fost mandatul acestei transformări?

Am plecat de la faptul că România era o piaţă foarte dificilă, cu randamente foarte scăzute. Vodafone în România înregistra o scădere în ceea ce priveşte cota de piaţă după venituri şi performanţa nu era cea pe care o doream pentru România. Dar, de asemenea, uitându-ne la partea pozitivă a lucrurilor, erau multe oportunităţi pe care le vedeam în faţă, să spunem, în acel moment. Aşadar, mandatul a fost să remodelăm organizaţia pentru a schimba direcţia strategică, a exploata acele oportunităţi şi a avea o performanţă mai bună pe piaţa noastră de bază. Aceasta a fost agenda transformării. Aşadar, sunt foarte bucuros să spun că suntem pe drumul cel bun, adică businessul a revenit pe creştere şi creştem atât din punctul de vedere al veniturilor totale, cât şi al veniturilor din servicii, pe o piaţă în scădere. Aşadar, suntem foarte mulţumiţi de această performanţă.“