Un salariu pe zi. Un programator web câştigă între 1.800 şi 2.200 de euro net pe lună

Autor: Ramona Cornea 04.11.2023

Un angajat pe poziţia de programator web are un salariu care variază, în medie, între 1.800 şi 2.200 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online bestjobs. 

„Un programator web este responsabil de dezvoltarea, implementarea şi menţinerea site-urilor web şi a altor aplicaţii online. Acesta lucrează cu limbaje de programare şi tehnologii specifice pentru a crea site-uri web funcţionale şi interactive. Angajatorii caută specialişti cu experienţă în utilizarea Microsoft.NET, Javascript (AngularJS, ReactJS etc.) HTML, CSS, lucrul cu Oracle PL/SQL şi baze de date, experienţă în testarea automatizată a software-ului. Sunt mai multe poziţii deschise la nivel naţional, aproape 50% dintre ele putând fi făcute remote. Oferta salarială variază între 1.800 şi 2.200 de euro net“, afirmă Ana Vişian, marketing manager, bestjobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: bonus de performanţă, compensare telemuncă, abonament medical clinică privată şi zile de concediu suplimentare.

În prezent, 504 posturi vacante pentru poziţia de programator web sunt disponibile pe platforma bestjobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în regim de muncă remote, Bucureşti, Piatra-Neamţ etc.

 

Ana Vişian, marketing manager, bestjobs:

Un programator web este responsabil de dezvoltarea, implementarea şi menţinerea site-urilor web şi a altor aplicaţii online. Acesta lucrează cu limbaje de programare şi tehnologii specifice pentru a crea site-uri web.