Irina Dimitriu, Reff & Asociaţii, Deloitte Legal: Negocierile sau discuţiile pe termene de finalizare dintre dezvoltator şi chiriaş reprezintă mai mult un joc de asumare a riscurilor

Autor: Alex Ciutacu 27.10.2023

Termenele de finalizare din contractele pe spaţii comerciale sau malluri dintre dezvoltatori şi chiriaşi sunt greu de cuantificat atunci când intervin provocări, precum întârzierile din procesul de autorizare, iar în final se rezumă mai mult la un joc de asumare a riscurilor, a explicat Irina Dimitriu, partener Reff & Asociaţii, Deloitte Legal, Liderul Practicii de Real Estate, în videoconferinţa ZF Malluri & Centre Comerciale `23.

„În esenţă, cred că cea mai dură negociere sau cea mai complicată se poartă pe tărâmul termenelor. Negocierea în sine înseamnă reconcilierea sau discuţii în vederea reconcilierii a două poziţii opuse. Din păcate, negocierile sau discuţiile pe termene de finalizare reprezintă mai mult discuţii cu privire la asumarea riscului. Pentru că deseori termenele de finalizare sunt greu de cuantificat şi lucrul acesta nu ţine de niciuna dintre părţi. Ţine de procedura de autorizare care este în foarte multe situaţii imprevizibilă”.

Ea a subliniat că aspectele care ţin de partea de construcţie pot fi cuantificate sau asumate, dar impredictibilitatea apare la momentul aprobării PUZ-ului sau la momentul emiterii autorizaţiei de construire.

„Există riscuri juridice care s-au manifestat recent în practică, cu privire la posibile atacuri, posibile contestaţii în instanţă ale documentaţiilor de urbanism, ale autorizaţiilor de construire. PUZ-ul poate fi contestat nelimitat în timp, iar autorizaţia de construire poate într-un an de zile. Şi imaginaţi-vă cum se poate purta o discuţie cu un chiriaş ancoră în aceste condiţii. De aceea, negocierea este un joc de asumare a riscurilor”.

Alte declaraţii: