Bursă. Electrica a semnat un contract de finanţare prin PNRR pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic „Satu Mare 2”

Autor: Tibi Oprea 25.10.2023

Electrica (simbol bursier EL), jucător major pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, a anunţat miercuri la Bursa de Valori Bucureşti că a semnat primul contract de finanţare nerambursabilă în cadrul Măsurii de investiţii I1 - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)

Contractul a fost semnat între filiala sa Sunwind Energy SRL şi Ministerul Energiei, în calitate de coordonator de reforme şi/sau investiţii. Proiectul fotovoltaic Satu-Mare 2, cu o capacitate instalată de  cca 27 MWp, se află în faza „ready-to-build”, în vecinătatea comunei Botiz, Judeţul Satu Mare si va fi racordat în reţeaua de distribuţie la nivel de tensiune de 110 kV.

„Reamintim faptul ca achizitia Sunwind Energy SRL a fost finalizata in data de 24 martie 2023, Electrica informand investitorii prin raport curent (BVB-Cod IRIS: 361ED, LSE-cod RNS: 2119U), aceasta incadrandu-se in strategia Grupului Electrica, prin extinderea pe lantul valoric al energiei electrice, in special in zona de productie a energiei electrice din surse regenerabile”, notează Electrica în raport.

Paşii următori în acest proiect sunt organizarea procedurii competitive pentru selectare de contractor/contractori şi demararea fazei de implementare a investiţiei.

Electrica are 3,2 mld. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 48,8% de statul român, prin Ministerul Energiei. Acţiunile EL înregistrează o creştere de 17,4% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 142,5 mil. lei, arată datele BVB.

Compania a încheiat S1/2023 cu venituri operaţionale de 6,73 mld. lei, în creştere cu 14% faţă de primul semestru din 2022. În perioada ianuarie-iunie 2023, compania a raportat un profit net de 106 mil. lei, o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu pierderea de 176 mil. lei înregistrată în perioada similară din 2022.