Business Magazin. Cum reacţionează lumea când este lovită de inflaţie. Care sunt cele trei etape psihologice . O discuţie cu Adolfo Laurenti, economistul-şef al Visa pentru Europa

Autor: Alex Ciutacu 22.10.2023

Inflaţia şi creşterile de dobânzi care au venit ca răspuns din partea băncilor centrale pentru îmblânzirea acesteia remodelează viaţa economică a oamenilor. Chiar dacă avântul inflaţiei a încetinit, există în continuare câteva puncte de presiune. Despre etapele adaptării la inflaţie, despre următoarea etapă de creştere, dar şi despre riscuri sau oportunităţi, Business MAGAZIN a discutat cu Adolfo Laurenti, economistul-şef al Visa pentru Europa.

Din păcate, dobânzile mai ridicate au un impact asupra economiei, dar cred că la finalul zilei este ceea ce trebuie făcut. Inflaţia a venit în etape şi cred că este important să înţelegem diferitele etape ale inflaţiei”, a explicat Adolfo Laurenti, economist-şef al Visa pentru Europa, într-un interviu acordat la Oradea, în cadrul Unchain Fintech Festival.

Prima etapă a inflaţiei a venit aşadar din perturbarea lanţurilor de aprovizionare cauzată de pandemie, o perturbare care s-a menţinut şi după pandemie, în contextul în care au survenit schimbări majore în economie şi în piaţa muncii.

„Pasul doi a fost reprezentat de preţurile la energie şi de război, evenimentul neaşteptat din 2022 care a încurcat revenirea econmică. Iar acum ajungem la momentul în care aceste costuri mai ridicate ale serviciilor, care reflectă parţial salariile, devin un factor de inflaţie”.

În România, inflaţia anuală a scăzut în iulie 2023 la nivelul de 9,4%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), de la un vârf 16,8% în noiembrie 2022. Banca Naţională a României (BNR) estimează că inflaţia se va situa la 7,5% în decembrie 2023, comparativ cu o estimare anterioară de 7,1%.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro