Hidroelectrica îl numeşte pe Cristian Nicolae Stoina membru provizoriu in consiliul de supraveghere al companiei

Autor: Cristina Bellu 18.10.2023

Producătorul de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a decis numirea lui Cristian Nicolae Stoina în poziţia de membru provizoriu în consiliul de supraveghere al companiei, începând cu 18 octombrie până la convocarea primei şedinţe a Adunarii Generale a Acţionarilor, dar nu mai mult de patru luni, anunţă Hidroelectrica pe bursă.

El a mai făcut parte din consiliul de supraveghere al Hidroelectrica începând cu 2018, potrivit datelor prezente pe site-ul companiei.

Cristian Nicolae Stoina are studii de economie şi de drept. El şi-a început cariera profesională în 1990, ca şef de compartiment financiar-contabil în cadrul MApN, în Sibiu. În aprilie 2005 se angajează în Ministerul Finanţelor Publice în postul de consilier superior la Fondul Naţional de Preaderare, iar în luna august a acelui an devine director executiv al Direcţia Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

Între 2006 şi 2011 a fost consilier de conturi şi şef de departament la Curtea de Conturi, iar între 2011 şi 2016 – consilier de management la o companie imobiliară. Din 2013 este asociat unic şi administrator la firma de consultanţă Stoina&Stoina Group Consulting SRL, iar din 2016 – expert economic independent în cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, potrivit datelor prezente în CV-ul acestuia.

Hidroelectrica a anunţat pentru primele şase luni din 2023 un profit net de aproape 4 miliarde de lei, în urcare cu 46% comparativ cu S1/2022, în contextul unor venituri de aproape 7 miliarde de lei, plus 42%. EBITDA companiei (profitul înainte de taxe, depreciere, amortizare) a urcat cu 38% de la an la an, până la 5 miliarde de lei, în timp ce marja EBITDA a fost de 71%, iar marja netă de 57%, faţă de 55% la S1/2022, arată datele din raportul financiar semestrial publicat la BVB.