ZF Piaţa de capital 2023. Gabriel Aldea, Investimental: Vrem să adresăm o mare parte din populaţie care nu ştie ce este Bursa sau, dacă ştie, se sperie de ce ar putea să se întâmple pe Bursă

Autor: Valeriu Dănilă 16.10.2023

Gabriel Aldea, unul dintre cei mai vechi brokeri din piaţa locală, descrie cu încredere Investimental, noul proiect proiect în care a ales să se implice. Investimental este singurul broker de acţiuni lansat în ultimii 14 ani şi promite să aducă investitorilor soluţii de ultimă oră în ceea ce priveşte tranzacţio­na­rea, rezultatele de după lansare fiind peste aşteptări.

„Am făcut lansarea oficială în luna iulie, după câteva luni de teste interne. Trendul este unul foarte bun şi ne aşteptăm să acce­lereze. Miza noastră este să fim mai aproape de investitori prin intermediul tehnologiei şi a comunicării. Vrem să aducem soluţii de ultimă oră de pe pieţele interna­ţionale, vrem să aducem inovaţii. Am adus o astfel de inovaţie prin introducerea tran­zacţio­nării fracţionare, ceea ce înseamă că accesul la piaţă este mult mai uşor pentru investitorul de retail“, a declarat Gabriel Aldea în cadrul conferinţei ZF Piaţa de capital 2023.