ZF Piaţa de capital 2023. Cosmina Plaveti, BCR: La Hidroelectrica, poziţia a fost netă de cumpărare încă din prima zi. Când am făcut alocarea, am dat preferinţă investitorilor pe termen lung. BCR a acţionat ca agent stabilizator şi deţinător comun al registrului de subscrieri în oferta Hidroelectrica.

Autor: Valeriu Dănilă 09.10.2023

Cosmina Plaveti, head of investment banking la BCR, a arătat importanţa alocării echili­brate a investitorilor în cadrul IPO-urilor, în cazul ofertei Hidroelectrica existând un mix de investitori care să asigure cel mai bun preţ după listare.

„În funcţie de această distribuţie, în primă fază, urma să evolueze şi preţul acţiunilor pe piaţa secundară. În funcţie de cum anume distribui acţiunile şi cum faci alocarea, influenţezi foarte mult evoluţia viitoare a cotaţiei acţiunii“, a declarat Cosmina Plaveti în cadrul confe­rinţei ZF Piaţa de Capital 2023.