Aplicaţia zilei. Splitwise

Autor: Alexandra Cepăreanu 05.10.2023

Nume: Splitwise

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: Gratis

Dezvoltator: Splitwise, Inc.

Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să-şi împartă cheltuielile cu prietenii şi familia. Astfel, aplicaţia le permite utilizatorilor să gestioneze cât mai simplu facturile, bonurile şi listele de plată atunci când ies împreună cu familia sau prietenii la restaurant, când pleacă în excursii sau când au colegi de cameră şi trebuie să împartă plata chiriei sau a utilităţilor. În cadrul aplicaţiei utilizatorii pot adăuga cheltuielile, datoriile în orice monedă doresc şi plăţile realizate. În plus, utilizatorii pot crea grupuri şi pot programa anumite facturi lunare pentru a fi împărţite cu prietenii. Aplicaţia monitorizează şi cheltuielile lunare ale utilizatorilor.