Austriecii de la Kontron ajung la venituri de 100 mil. euro după achiziţia unei bucăţi din fostul imperiu al grupului UTI – compania Altimate

Autor: Adrian Seceleanu 22.09.2023

Cea de-a cincea achiziţie a unei companii de IT realizată în România de grupul austriac Kontron (fostul S&T) - o bucată din fostul imperiu al grupului UTI - compania Altimate, care are în portofoliu sute de proiecte-cheie de IT, comunicaţii şi management de trafic în sectorul public, va duce la crearea unei firme cu un business anual de 100 mil. euro, care va putea aborda mai uşor proiectele mari de digitalizare care vor apărea în sectorul public şi care ar putea avea o valoare de 4 mld. euro pe o perioadă de cinci ani.

„Kontron va conduce un mic grup de patru-cinci companii care vor gestiona în curând proiecte publice interne în valoare de peste 500 mil. euro“, a comentat tranzacţia Eugen Schwab, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est al PAC.