Antreprenori locali. Piaţa de peşte şi fructe de mare este estimată la 1 mld. euro pentru 2023, prag istoric pentru România: în volum, consumul de creveţi s-a dublat în patru ani. Brandul Alfredo Seafood a fost creat de Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013, istoria companiei începând în 2001, de la tatăl său

Autor: Florentina Niţu 22.09.2023

Piaţa locală de peşte şi fructe de mare este estimată la aproape 1 miliard de euro în acest an, cifră care reflectă interesul crescut al românilor pentru o alimentaţie variată, potrivit lui Mihai Dărmănescu, fondatorul şi directorul general al Bistromar la Timona, compania din spatele brandului Alfredo Seafood, care se află în primii trei jucători naţionali din categoria de peste şi fructe de mare.

„La momentul acesta, piaţa de peşte şi fructe de mare o apreciem la aproape 1 miliard de euro, un prag important şi istoric pentru România, din care piaţa de fructe de mare este 6% din piaţă (60 mil. euro – n. red.), iar creveţii reprezintă 50% din piaţa de fructe de mare, adică 25-30 milioane de euro“, a spus Mihai Dărmănescu, fondatorul şi directorul general al Bistromar la Timona, în cadrul unei conferinţe de presă.

Sub brandul Alfredo Seafood, compania românească importă, procesează şi distribuie de peşte şi fructe de mare şi este lider de piaţă pe categoria de peşte proaspăt ambalat, potrivit reprezentanţilor săi. De asemenea, ei au afirmat că deşi creveţii sunt o categorie nouă pentru români, aceasta este foarte căutată şi aproape şi-au dublat volumul în ultimii patru ani.