ZF Live. Dr. Florin Lăzărescu, secretar general al Societăţii de Stomatologie Estetică din România (SSER): Doar 4% dintre români au ajuns la stomatolog pentru un control de rutină, restul venind doar pentru urgenţe. Suntem pe penultimul loc în UE la numărul de vizite la stomatolog

Autor: Alexandra Matei 18.09.2023

♦ În ultimii zece ani, cifra de afaceri a sistemului de medicină dentară a crescut de la 400 mil. lei la 4 mld. lei ♦ România are astăzi circa 27.000 de medici stomatologi, iar în fiecare an vin din urmă aproximativ 1.300 de absolvenţi.

Anul trecut, doar 4% dintre români au mers la stomatolog pentru controale de rutină, spune dr. Florin Lăzărescu, secretar general al Socie­tăţii de Stomatologie Estetică din România (SSER), acesta fiind unul dintre cele mai scăzute procente la nivel european, iar România situân­du-se pe penultimul loc în UE la numărul de vizite la stomatolog.

Cei mai mulţi români vin la sto­matolog pentru urgenţe, iar problema, crede el, vine din lipsa accesibilităţii, în special în mediul rural, şi decontarea prea mică, de doar 5%, a serviciilor stomatologice.

„Unu din cinci români nu a fost la sto­matolog în ultimul an şi doar 4% au venit pentru un control de rutină, ceea ce ne arată că 96% au venit pentru urgenţe. O mare parte din problemă provine şi din finanţare. Serviciile den­tare acoperite din segmentul public de sănătate reprezintă 5% în România vs. 31%, cât este media UE. Problema este una de adresabilitate şi accesibi­litate a serviciilor stomatologice. Paci­enţii care vin la stomatolog vin de cele mai multe ori pentru tratamente de urgenţă. Nu există o preocupare pen­tru profilaxie“, a spus dr. Florin Lăză­rescu, secretar general al Societăţii de Stomatologie Estetică din România, la ZF Live.