Nu e bine deloc. Producţia industrială a scăzut cu 5%, la şapte luni, an/an şi influenţează în sens negativ creşterea economică

Autori: Roxana Rosu , Iulian Anghel 14.09.2023

Producţia industrială a scăzut în primele şapte luni ale anului cu 5%, ca serie brută, din cauza diminuării producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 11,2%, şi industriei prelucrătoare, cu un minus de 4,4%, arată datele INS. Industria extractivă a crescut în acelaşi timp cu 3%.

Peste tot în Europa, producţia industrială este în dificultate, aşa că România nu avea cum să scape. Ca peste tot, preţul materiilor prime şi preţul energiei de anul trecut au crescut costul producţiei, iar unele firme mai mici  nu au suportat, aşa că au închis tem­porat afacerea.