Nespresso va ajunge la zece magazine anul acesta pe piaţa locală. Următoarea oprire va fi Constanţa. Ana-Maria Doxan, business executive officer: extinderea naţională este un obiectiv al nostru

Autor: Alexandra Matei 13.09.2023

În prezent, brandul Nespresso este prezent pe piaţa locală cu magazine proprii în Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara.

Nespresso, parte a gigantului elveţian Nestlé, va ajunge anul acesta la o reţea de zece magazine, a spus Ana-Maria Doxan, business executive officer la Nespresso România, în timpul unei conferinţe de presă.

Cele mai recente deschideri, menţio­nează ea, sunt un boutique în Timişoara şi un prim punct de vânzare în Iaşi, astfel reţeaua de magazine ajungând astăzi la nouă unităţi. Până la finalul accestui an, Nespresso va deschide şi un magazin în Constanţa.