Papa Francisc se roagă pentru răniţii din cutremurul din Maroc

Autor: Gabriel Pecheanu 10.09.2023

Papa Francisc a spus că se roagă pentru cei care au fost răniţi în urma cutremurului din Maroc, relatează skynews.com.

Adresându-se mulţimilor din Piaţa Sf. Petru din Roma, după ce şi-a transmis mesajul Angelus, Papa Francisc a spus: „Mă rog pentru cei răniţi, pentru cei care şi-au pierdut viaţa, atât de mulţi dintre ei, şi pentru rudele lor”, portivit SkyNews.

Peste 2.000 de persoane au fost ucise în urma cutremurului din Maroc, iar alte peste 2.000 au fost rănite, dintre care peste 1.400 sunt în stare critică, potrivit Reuters.

OMS arată că peste 300.000 de persoane au fost afectate în Marrakech şi zonele învecinate.