INS: Economia României a crescut în primul semestru cu 1,7%, susţinută de comerţ, IT&C, activităţi profesionale şi ştiinţifice, administrative şi de servicii suport, construcţii, tranzacţii imobiliare, în timp ce industria a avut un impact negativ

Autor: Roxana Rosu 07.09.2023

Economia României a crescut în primul semestru cu 1,7%, pe serie brută, avans susţinut de comerţ, sectorul IT&C, sectorul de activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, administrative şi de servicii suport, construcţii, tranzacţii imobiliare, în timp ce industria a avut un impact negativ, arată datele INS publicate joi.

Astfel, pe categorii de resurse, au avut contribuţii pozitive la creşterea PIB:

Industria a avut o contribuţie negativă de -0,7%, cu o pondere de 21,6%  la  formarea  PIB şi al cărei volum de activitate a scăzut cu -3,3%.

Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 9,8% la formarea PIB, au contribuit cu +0,3%  la creşterea PIB,  volumul lor majorându-se cu 3,2%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal consumului final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 3,9%, contribuind cu +2,5% la creşterea PIB, şi investiţiilor (formării brute de capital fix), al cărei volum s-a majorat cu 11,2%, contribuind cu +2,5% la creşterea PIB.

De asemenea, o contribuţie pozitivă la creşterea PIB a avut-o exportul net (+1,0%), consecinţă a creşterii cu 0,3% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o diminuare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 1,7%.

 

Pe serie ajustată sezonier, avansul PIB în primele şase luni din acest an a fost de 2,8%.

În T2, creşterea a fost de 1,1% pe seria brută şi de 2,7% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2022, şi de 0,1% faţă de T1 2023.

Valoric, pe serie ajustată sezonier, PIB a fost de 395,1 miliarde lei în al doilea trimestru al anului, în uşoară scădere faţă de trimestrul precedent, când era de 395,2 miliarde lei.

Pe serie brută, valoarea lui s-a situat la 371 miliarde lei, faţă de 318 miliarde lei în T1 2023.

Pe primele şase luni din 2023, PIB s-a cifrat la 690 miliarde lei, ca serie brută.