Finanţare europeană nerambursabilă de 20 mil. euro pentru modernizarea infrastructurii de transport public local din muncipiul Deva

Autor: Laurentiu Cotu 24.08.2023

Primăria Deva implementează două proiecte europene în valoare totală de aproximativ 20 mil. euro pentru modernizarea sistemului de transport public local, prin reabilitarea infrastructurii din municipiu. Investiţia prevede şi construirea unui depou cu toată infrastructura necesară funcţionării unui parc auto electric, inclusiv dispecerat.

Investiţia mai presupune şi modernizarea străzii Depozitelor (1,83 km) - reabilitare carosabil, două benzi de circulaţie, refacere trotuare pe ambele părţi ale străzii, amenajări accese auto, spaţii înierbate şi parcări, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Deva. Proiectul ’’Modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente’’ este integrat cu proiectul ’’Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziţionarea de vehicule ecologice’’, realizându-se pe fonduri europene.