Băncile au stat cu marjele de câştig peste 3 pp în S1/2023. Nivelul este la jumătate faţă de acum 10 ani

Autor: Claudia Medrega 17.08.2023

Dobânda medie la creditele de retail noi în lei a fost preponderent peste 10%, în jurul maximului deceniului, în timp ce la depozite a rămas sub 7%.

Dobânda medie la depozitele noi ale populaţiei în lei a co­borât în primul semestru (S1) din 2023 sub 7%, scăzând în iunie până la 6,4%, în timp ce dobânda medie la creditele retail în lei a fost preponderent peste 10%, luna iunie aducând o uşoară diminuare, la 9,65%.

Luna martie adusese dobânzile la creditele retail noi la maximul ultimului deceniu, de 10,6%.

Nivelul ridicat al dobânzilor cerute de bancheri la credite şi ecartul faţă de dobânzile bonificate de bănci la depozite i-a determinat pe unii politicieni români să propună taxarea câştigurilor băncilor de pe piaţa locală ca în ţări precum Italia, Spania şi Ungaria.

Marja de câştig a băncilor din România pe retail – diferenţa dintre dobânda activă la creditele noi ale populaţiei în lei şi dobânda pasivă la depozitele noi ale populaţiei în lei – a ajuns în iunie la 3,25 puncte procentuale (pp).