Producătorul de elemente prefabricate din beton Prefab din Bucureşti, afaceri de 60,9 mil. lei în primele şase luni din 2023, cu 38,4% mai mici faţă de S1/2022

Autor: Tibi Oprea 16.08.2023

Producătorul de elemente prefabricate din beton Prefab Bucureşti (simbol bursier PREH) a încheiat primul semestru din 2023 cu un profit net de 125.100 de lei, în creştere cu 70,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, la afaceri de 60,9 mil. lei, cu 38,4% mai mici, arată datele din raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

„Contextul economic actual este în continuare dominat de incertitudini , neexistând posibilitatea efectuării cu acurateţe a unor previziuni pentru perioada următoare. La data de 30 iunie 2023 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, se constată menţinerea blocajului în piaţa materialelor pentru construcţii cauzat de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, piaţa imobiliară fiind  semnificativ afectată”, notează compania în raport.

Veniturile din exploatare au crescut cu 57,7% de la an la an, până la 65,8 mil. lei, iar cheltuielile de exploatare au fost cu 59,1% mai mari, de 64,5 mil. lei, astfel că rezultatul din exploatare a fost pozitiv, de 1,38 mil. lei, plus 12,2%, arată calculele ZF.

Prefab are o capitalizare de 147,5 mil. lei şi este controlată în proporţie de 69,6% de Romerica International, în timp ce societatea Celco din Constanţa are 26,36% din capitalul social. Acţiunile PREH înregistrează o creştere de 29,9% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 183.600 de lei, arată datele BVB.