Aplicaţia zilei: Windy.com - Weather & Radar

Autor: Alexandra Cepăreanu 11.08.2023

Nume: Windy.com - Weather & Radar

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: Windyty, SE

Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să îşi planifice fiecare zi în funcţie de starea vremii. Practic, aplicaţia pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii meteo detaliate – despre temperaturile din următoarele ore sau zile, direcţia vântului, presiune atmosferică, precipitaţii sau fenomene meteorologice extreme, informaţii despre temperatura apei, valuri sau depuneri de zăpadă -, în funcţie de oraşul în care se află sau urmează să meargă. 

Pentru a afla informaţiile dorite despre vremea dintr-un anumit oraş, utilizatorii trebuie să intre pe harta din aplicaţie şi să ţină apăsat pe destinaţia dorită sau pot căuta locul dorit folosind funcţia de „Search“.