ZF Deschiderea de Astăzi. Adrian Dudu, Certinvest: Probabil că Fondul Proprietatea va încerca să-şi schimbe strategia după ce va distribui dividendele din oferta Hidro

Autor: Eduard Ivanovici 08.08.2023

♦ Acţionarii companiei vor putea vota anul viitor prelungirea mandatului Franklin Templeton, care administrează FP.

Odată cu distribuirea unor dividende de circa nouă miliarde de lei ca urmare a ofertei publice de vânzare de acţiuni Hidroelectrica (H2O), o valoare istorică pentru Bursa de Valori Bucureşti, participanţii bursieri se pot aştepta la o schimbare a stra­te­giei investiţionale a Fondului Proprietatea (FP), spune Adrian Dudu, director de investiţii la Certinvest.

„Fondul Proprietatea încheie cu succes o călătorie care a început acum mai mult de zece ani, a listat Hidroelectrica şi a reuşit să facă tot posibilul pentru a scădea discountul dintre valoarea deţinerilor sale şi preţul din piaţă, acesta fiind dintotdeauna obiectivul FP. După ce Fondul Proprietatea va plăti dividen­dele, vom putea aprecia propunerile pe care le va face pentru perioada ur­mătoare. Va încerca probabil să schimbe strategia de până acum“, consideră reprezentantul adminis­trato­rului de fonduri mutuale.

Re­cent, Ministerul Finanţelor, acţionar cu 6% la FP, a convocat acţionarii fondului admi­nistrat de americanii de la Franklin Templeton pentru distri­buirea integrală a lichidităţilor de pe urma IPO-ului Hidro, atât din vânzarea propriu-zisă, cât şi din supraalocare.

Totalul de peste nouă miliarde de lei ia în calcul şi onorariile brokerilor care s-au ocupat de listarea producătorului de energie electrică verde. Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor FP este pe 18 august 2023.

„Probabil că, în anii următori, Fondul va începe să reinvestească unele sume pe care le va câştiga din dividende şi din vânzări de active, putând să atragă bani de la investitori pentru a face investiţii de capital, în ideea că a căpătat experienţă în piaţa românească şi are un bilanţ destul de bun“, continuă Adrian Dudu, prezent într-o recentă ediţie a ZF Deschiderea de Astăzi.

Randamentul dividendului de circa 1,7 lei pe unitate ar ajunge la un nivel record de aproximativ 90% în funcţie de preţul actual de la BVB, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la Bursă. Compania se tranzacţionează în prezent la 1,93 lei pe acţiune, în scădere cu 5,4% de la începutul anului, pe un BET în urcare cu 12%.

„Bineînţeles, Fondul va continua să crească valoarea activelor pe care le are în administrare, cum ar fi Aeroporturi Bucureşti. Să nu uităm că mandatul Franklin Templeton se termină anul viitor, iar acţionarii vor putea vota dacă mandatul va continua sau nu.“