Bursa de la Bucureşti „sângerează”: BET, a treia cea mai slabă şedinţă din 2023. 19 din 20 de companii incluse în indice, pe minus. Hidroelectrica, cea mai slabă sesiune de la listare încoace

Autor: Eduard Ivanovici 03.08.2023

Cu 1,5% s-a depreciat BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, la finele şedinţei de tranzacţionare de joi, 3 august, toţi indicii de la BVB înregistrând de altfel pierderi, de la 0,2% pe BET-FI, unde sunt incluse SIF-urile şi Fondul Proprietatea, la 1,9% în cazul BET-NG, care include companiile din energie şi utilităţi.

Ritmul de scădere s-a temperat în ultima jumătate de oră din sesiune, declinul ajungând la un moment dat la 1,8%. Totuşi, pierderea de 1,5% este a treia cea mai ridicată de la începutul anului încoace. Cea mai mare scădere a fost consemnată pe 16 ianuarie, când indicele principal a coborât cu 2,1%. Pe 15 martie, pe fondul crizei din sectorul bancar din SUA, BET a pierdut 1,66%, arată datele BVB.

 

Sursa foto: BVB

 

Cu excepţia Digi Communications, care nu a afişat nicio dinamică, toate societăţile din structura indicelui erau pe minus la sfârşitul şedinţei, declinurile ajungând la 4,4% pentru Electrica, 3,4% în cazul Romgaz, 3,2% la Bursa de Valori Bucureşti, 2,5% pentru Aquila şi BRD SocGen, 2,3% în cazul MedLife, 2,1% la Transgaz şi 1,9% pentru Purcari.

Acţiunile BRD au scăzut după ce banca a raportat situaţiile financiare din primele şase luni ale anului, mai exact un profit de 768 de milioane de lei, în creştere cu 24,4% faţă de anul trecut, şi venituri de 1,86 miliarde de lei, plus 13,4%.

Hidroelectrica, cea mai mare companie de la Bursă, intrată la tranzacţionare pe 12 iulie, a înregistrat cea mai mare pierdere de la listare încoace, respectiv 1,35% pe un rulaj de 44 de milioane de lei, cel mai ridicat de la BVB.

Totodată, lichiditatea pe întreg segmentul de acţiuni – Piaţa Principală şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare – a atins 99,7 milioane de lei, cu 33% mai mult decât ziua precedentă.

Se strâng norii la Bursa de Valori Bucureşti? Investitorii, loviţi de scăderile din afară şi perspectiva majorării impozitelor. Se vinde tot ce a crescut mult în ultima perioadă

Ieri, BET a avut o scădere de 0,3% pe fondul pierderilor de pe bursele externe, „alimentate” de retrogradarea surprinzătoare a datoriei Statele Unite din partea agenţiei de rating Fitch. SUA au pierdut astfel ratingul AAA, cel mai înalt posibil, ca urmare a datoriei tot mai mari a ţării şi a conflictelor politice privind fiscalitatea.

Astăzi, spre finele şedinţei, indicele paneuropean Stoxx 600 pierdea 0,8%, în vreme ce FTSE 100 cobora cu 0,6% şi, la Frankfurt, DAX se deprecia cu 1%.  În Statele Unite, indicii Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 erau pe minus cu 0,2%.

Revenind însă la piaţa locală, valul de vânzări – în plin sezon de raportări financiare aferente S1/2023 – vine şi ca urmare a perspectivelor impuse de potenţiala majorare a impozitării pentru tranzacţiile bursiere. Mai exact, impozitul pe dividende de la BVB ar putea să crească de la 8% la 10%, la scurt timp după ce guvernul a redus şi simplificat impozitarea câştigurilor din tranzacţii bursiere, conform unui draft de OUG.

Pe de altă parte, guvernul plănuieşte să majoreze taxele de la 1% la 3% în cazul deţinerilor de peste un an, şi de la 3% la 5% pentru instrumentele deţinute mai puţin de un an.