Producătorii de arme din Europa Centrală se lansează într-o cursă pentru forţă de muncă pentru a face faţă celui mai puternic boom de la sfârşitul Războiului Rece

Autor: Catalina Apostoiu 02.08.2023

De la construirea de a­par­tamente pentru angajaţii noi şi până la oferirea de mese gratuite muncito­rilor aflaţi la pensie pentru ca aceştia să-şi împărtăşească cu ei cunoştin­ţele, producătorii de arme din Europa Centrală caută cu înfrigurare noi căi de a face faţă celui mai puter­nic boom de la finalul Războiului Rece, scrie Reuters.

În faţa unora dintre cele mai defi­citare pieţe ale muncii din Europa, producătorii de arme din Polonia şi Cehia lansează sau extind programe de recrutare şi pregătire de noi an­ga­jaţi după ce războiul din Ucraina a generat o creştere dramatică a cererii pentru produsele lor.

Industria de armament din regiu­ne şi-a accelerat puternic producţia pentru a alimenta Ucraina şi a aco­peri cererea la nivel mondial în con­diţiile în care ţările îşi cresc cheltu­ielile din domeniul apărării.

Producătorul ceh din domeniu STV Group a încheiat un acord cu oraşul cel mai apropiat de cea mai mare fabrică a sa din Policka pentru construcţia de apartamente finanţate de companie pentru angajaţii noi.

Compania a început de aseme­nea să le ofere muncitorilor aflaţi la pen­sie me­se gratuite la cantină pentru ca a­ceştia să-şi împărtăşească cunoştinţele.

Cehia şi Polonia au printre cele mai scăzute rate ale şomajului din UE pe luna iunie, 2,7%, cu mult sub media UE de 5,9%.

Jiri Hynek, preşedinte al aso­cia­ţiei din industria apărării şi securităţii (DSIA) din Cehia, a declarat pentru Reuters că lipsa de muncitori ar pu­tea împinge producţia în afara Euro­pei Centrale. Cu suficienţi muncitori şi materiale, companiile cehe şi-ar putea creşte producţia cu până la 20%, a estimat acesta.

Pe măsură ce cererea creşte, ne­voia de muncitori mai tineri cu califi­cări tehnice nu va face decât să se in­tensifice pentru o industrie care depin­de de inovaţie pentru a creşte în continuare, a adăugat Hynek.

Producătorul ceh de explozibili Ex­plozia îşi extinde cooperarea cu uni­versităţile locale şi accelerează au­tomatizarea pentru compensarea lip­sei de muncitori. Compania poloneză WB Group a început să angajeze femei la o scară mai largă anul trecut pe liniile de asamblare.

Alte sectoare din Polonia şi Cehia au întâmpinat în ultimii ani dificultăţi în a găsi forţă de muncă, însă această problemă este una nouă pentru industria de armament, unde forţa de muncă a scăzut după era comunistă.

Compania poloneză de stat PGZ a luat în vizor o gamă largă de industrii folosind anunţuri pe social media. Compania intenţionează de asemenea să lanseze o campanie anul viitor pentru a-i convinge pe polonezii care lucrează în şantierele navale scandinave să se întoarcă acasă şi să lucreze la construcţia de nave noi pentru marina poloneză.