Dezvoltatorii imobiliari reacţionează la setul de măsuri discutate de guvern: „Este o decizie total iraţională. Impactul va fi devastator, preţurile apartamentelor vor creşte“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 03.08.2023

♦ Practic, spun dezvoltatorii imobiliari şi consultanţii, se elimină cota de 5% TVA pentru tranzacţiile cu locuinţe de până în 120 de metri pătraţi şi se introduce cota de 9% TVA, se majorează la 1% impozitul pentru cei care deţin una sau mai multe proprietăţi a căror valoare sare de 2,5 milioane de lei şi se introduce, la tranzacţiile cu locuinţe, o taxă de 5% aferentă sumei care depăşeşte nivelul de 600.000 de lei, faţă de 3% în prezent.

Măsurile discutate de gu­vern în aceste zile cu scopul creşterii veniturilor la buget au inflamat toţi jucătorii din economie, cei din do­me­niul imobiliar fiind printre cei vizaţi. Potrivit draftului vehiculat săptămâ­na aceasta, dar neasumat de guvern, există în principal trei măsuri cu im­pact direct asupra pieţei imobiliare.

Una dintre ele prevede că „orice persoană fizică poate achiziţiona, în­ce­pând cu data de 1 septembrie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/ alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoa­re nu de­păşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9%“.

Cea de-a doua măsură spune că „impozitul pe deţinerea mai multor proprietăţi imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asu­pra di­ferenţei dintre suma valorilor impo­za­bile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei“.

A treia măsură precizează că „impozitul pe tranzacţiile imobiliare cu clădiri rezidenţiale se calculează, la prima vânzare, prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului de vânza­re al fiecărei clădiri rezidenţiale vân­du­te, din care se scade valoarea de 600.000 lei, fără a lua în considerare taxa pe valoarea adăugată aferentă“.