Cinci clădiri din Capitală urmează să fie consolidate, anunţă Nicuşor Dan

Autor: Andreea Tobias 29.07.2023

Cinci clădiri din Capitală urmează să fie consolidate, anunţă primarul general Nicuşor Dan.

Este vorba despre clădirea care găzduieşte Muzeul Gheorghe Tattarescu, din str. Domniţa Anastasia nr. 7, care va fi consolidată cu fonduri din PNRR, apoi două imobile din Centrul Istoric al Capitalei, cel din str. Franceză nr. 9 şi cel din str. Franceză nr. 32.

De asemenea, va fi consolidată o clădire care a supravieţuit demolărilor din zona Uranus, din str. Gladiolelor nr. 11, sector 4.

Cea de-a cinca clădire are 2 etaje, este multifamilială, şi a fost construită în anul 1958 din str. Baltagului nr. 17, sectorul 5.