SIF Hoteluri, deţinută de Lion Capital, a vândut hotelul Eurohotel din Baia Mare pentru suma de 2,1 milioane euro, transferul activităţii urmând să se finalizeze pe 1 august

Autor: Roxana Rosu 26.07.2023

SIF Hoteluri, controlată de Lion Capital (fost SIF Banat-Crişana), a vândut hotelul Eurohotel din Baia Mare pentru suma de 2,1 milioane euro, transferul activităţii urmând să se finalizeze pe 1 august, a anunţat societatea de investiţii la BVB.

Din preţul total, vânzătorul a încasat  540.000 euro, diferenţa de 1,56 milioane euro urmând s fie încasată cel tarziu pe 31 iulie.

Hotelul de trei stele are 64 de camere, două săli de conferinţe, un centru SPA şi parcare.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe 25 iulie 2023, în baza hotărârii AGA din 21 decembrie 2022.

Acţiunile CAOR sunt deţinute în proporţie de 99% de SIF Banat-Crişana (Lion Capital) şi înregistrează o creştere de 16% de la începutul anului. Compania are o capitalizare de 80 milioane de lei.