Bursă. Încep să raporteze la S1/2023 companiile din prima ligă bursieră de la Bucureşti: TeraPlast, prima la rând, pe 25 iulie, urmată de OMV Petrom pe 28 iulie şi BRD pe 3 august. Pe 30 şi 31 august, Hidroelectrica, Sphera Franchise Group şi Fondul Proprietatea închid sezonul raportărilor

Autor: Tibi Oprea 25.07.2023

Raportările semestriale din 2023 nu mai sunt aglomerate în anumite şedinţe, fiind programate doar două-trei companii pe zi.

Sezonul raportărilor financiare la şase luni din 2023 începe pe 25 iulie, odată cu producătorul de materiale de construcţii TeraPlast (TRP) şi continuă cu unicul producător local de petrol şi gaze OMV Petrom (SNP) pe 3 august, respectiv a doua cea mai mare bancă de la Bursă, BRD SocGen (BRD), pe 3 august, conform datelor agregate de ZF de la BVB.

De remarcat că în acest an sunt aşteptate una sau două companii pe zi, raportarea rezultatelor financiare nemai­fiind puternic concentrată în anumite şedinţe de tranzacţio­nare. Cea mai aglomerată sesiune este cea din 25 august, cu trei companii programate – distribuitorul şi furnizorul de energie electrică Electrica (EL), integratorul de servicii medi­cale private MedLife (M) şi cea mai mare bancă de pe piaţa locală, Banca Transilvania (TLV). Operatorul bursier Bursa de Valori Bucureşti (BVB), transportatorul naţional de ţiţei Conpet (COTE) şi producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) sunt programate pe 4, 9 şi 11 august, în timp ce pe 14 august vine rândul operatorului de telecomunicaţii Digi Communications (Digi) şi al producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica (SNN).