Ce spune mediul de business: Guvernul să vină public cu setul de măsuri fiscale, ca să îl putem discuta

Autor: Răzvan Botea 20.07.2023

Dan Şucu, Concordia:  „Din punctul nostru de vedere, dacă o ajustare fiscală urgentă trebuie să aibă loc - şi vrem să înţelegem cum s-a ajuns aici - nu poate fi făcută doar prin creşteri de fiscalitate peste noapte, ci şi prin reducerea şi eficientizarea cheltuielilor bugetare“ Florin Jianu, consiliul IMM-urilor: „Ar fi o lovitură pentru companii să afle de la o lună la alta că vor avea de plătit taxe în plus mai ales când vedem cu toţii că economia încetineşte“ Gabriel Biriş, avocat de business: „Până când nu se acţionează pentru reformarea impozitării muncii, este ridicol să vorbim de creşterea taxelor pe consum“.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a avut săptămâna aceasta o primă consultare cu Confederaţia Patronală Concordia şi cu consiliul naţional al IMM-urilor pe tema modificărilor fiscale. În urma întrevederii, reprezentanţii mediului de afaceri au transmis că au agreat cu prim-ministrul organizarea de întâlniri regulate. Cu toate acestea, guvernul încă nu a transmis public setul de măsuri fiscale pe care vrea să le adopte pentru acoperirea găurii bugetare de 10 mld. euro.

„Tocmai în ideea de dialog transparent am solicitat premierului să vedem cât mai repede pachetul de măsuri fiscale pe care guvernul îl discută şi să nu fie luate niciun fel de decizii înainte de consultarea noastră şi a sectoarelor economice care pot fi afectate. Din punctul nostru de vedere, dacă o ajustare fiscală urgentă trebuie să aibă loc - şi vrem să înţelegem cum s-a ajuns aici - nu poate fi făcută doar prin creşteri de fiscalitate peste noapte, ci şi prin reducerea şi eficientizarea cheltu­ielilor bugetare“, a spus Dan Şucu, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, una dintre cele mai mari din România şi care reuneşte cele mai puternice patronate.