CEC Bank acordă o finanţare de 9,5 milioane de euro Lăptăriei cu Caimac prin preluarea unei refinanţări de la Exim Banca Românească şi ProCredit Bank

Autor: Bogdan Alecu 19.07.2023

CEC Bank a acordat o finanţare de 9,5 mi­lioane de euro producătorului agri­col Agroserv Măriuţa, deţinător al bran­dului Lăptăria cu Caimac. Finanţarea include facilităţi atât pe ter­men scurt, cât şi pe termen lung, fiind destinată refinanţării porto­foliului de credite al companiei de la Exim Banca Românească şi ProCredit Bank.

„Finanţarea agriculturii a fost şi este mereu o prioritate pentru CEC Bank. Ne bucurăm să începem o nouă colaborare în acest domeniu cu un jucător important, deţinător al întregului lanţ de producţie - de la ferma vegetală şi ferma zootehnică la fabrica de produse lactate premium. Proprietarii Lăptăriei cu Caimac au astfel avantajul unui business integrat, care permite controlul activ al calităţii pe întreg lanţul de aprovizionare iar noi, prin această nouă finanţare, continuăm să susţinem prosperitatea afacerilor locale“, a declarat Laura Mihai, director Direcţia clienţi mari  a CEC Bank.