Investiţie de 25 mil. euro pentru modernizarea a 31 km de drumuri judeţene în Botoşani şi Iaşi

Autor: Laurentiu Cotu 13.07.2023

Consiliul Judeţean Botoşani a anunţat finalizarea unui proiect de investiţii de 125 mil. lei (25 mil. euro) pentru modernizarea a 31 km de drumuri judeţene. Lucrările la Lotul 1 a ’’Drumului Strategic’’ au presupus refacerea în totalitate a fundaţiei şi a căii de rulare pe cei 31 de kilometri ce străbat comunele Răuseni, Călăraşi, Mihălăşeni, Dobârceni, Dângeni (judeţul Botoşani) şi Şipote (judeţul Iaşi), potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Botoşani.

Totodată, a fost reabilitat un pod peste râul Jijia, s-au construit 59 de podeţe transversale, precum şi 90 de podeţe tubulare pentru drumurile laterale şi accese. În ceea ce priveşte hidraulica drumului, au fost realizaţi 32 de kilometri de şanţuri trapezoidale, 35 de kilometri de rigole (carosate, triunghiulare sau de acostament), dar şi 5 kilometri de drenuri, care au vizat stabilizarea a două zone cu alunecări de teren.

În cadrul proiectului au fost amenajate 100 de intersectţii cu drumurile laterale, un sens giratoriu în centrul comunei Răuseni şi peste 11 kilometri de trotuare. Lucrările au fost executate de asocierea dintre companiile Danlin XXL din localitatea Secuieni, judeţul Neamţ, deţinută de antreprenorul Dan Amurăriţei şi constructorul nemţean Dragoş Invest.