Vestea bună: deficitul comercial scade, mai ales din produse energetice. Vestea proastă: deficitul comercial la alimente creşte

Autor: Răzvan Botea 15.07.2023

Deficitul comercial la bunuri al României scade la cinci luni din 2023 prin comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2022, când preţurile energiei pe pieţele internaţionale erau la cer. Este o veste bună, cred economiştii, pentru că este o contrabalansare a efectelor de anul trecut şi nicidecum o corecţie dureroasă, cum a fost în 2009, când s-a prăbuşit consumul în România. Pe de altă parte însă, deficitul comercial la alimente şi animale vii creşte, mai arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Este de urmărit evoluţia, crede profesorul de economie Aurelian Dochia, pentru că ar putea fi doar o situaţie conjuncturală din primul trimestru sau o evoluţie mai slabă a sectorului agricol din România.

Deficitul comercial la alimente este o situaţie extrem de cunoscută despre care ZF scrie de ani întregi, dar în legătură cu care nu s-a luat nicio măsură în România. Spre comparaţie, Ungaria sau Polonia, ţări care nu au potenţialul agricol al României, au excedent comercial, datorită politicilor de stat. România, în schimb, unul dintre cei mai mari producători de cereale şi seminţe din Europa, exportă grâu şi importă aluat congelat sau exportă porumb şi importă mălai.