Nicolae Şerban a cedat fiilor săi un pachet de 1% din Grup Şerban Holding, în valoare de 2,6 mil. lei
Grup Şerban Holding (simbol sursier GSH), companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură şi listată la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat luni că Şerban Lucian Nicolae, directorul general şi acţionarul majoritar al holdingului, a donat câte 863.000 de acţiuni către fiecare dintre fii săi – Luca-Nicolae Şerban şi Matei-Mihai Şerban.
Tranzacţiile au fost realizate pe 13 iunie 2023, iar pachetul de 1,73 de milioane de acţiuni GSH reprezintă circa 1% din numărul total de acţiuni, evaluat la aproximativ 2,6 mil. lei, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.
Grup Şerban Holding are o capitalizare de 268,3 mil. lei şi este controlată în proporţie de 95,8% de Nicolae Şerban, în timp ce 4,2% reprezintă free float-ul, procente anterioare cedării de acţiuni. Acţiunile GSH se tranzacţionează în scădere cu 12,6% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 1,9 mil. lei, arată datele bursei.
În 2022, Grup Şerban Holding a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 534,4 milioane de lei, o creştere cu 11% faţă de 2021, EBITDA de 67,9 milioane de lei, plus 27% şi un profit net de 33,8 milioane de lei, un avans de 10% faţă de 2021, conform informaţiilor transmise de companie.