Coloană de maşini la Feteşti, pe Autostrada Soarelui

Autor: Andreea Tobias 11.06.2023

Se circulă în coloană în zona localităţii Feteşti, pe sensul către Capitală a Autostrăzii Soarelui, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste braţul Borcea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona localităţii Feteşti, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste braţul Borcea, traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, poliţiştii opresc circulaţia pe sensul către litoral, permiţând deplasarea pe două benzi pe sensul către Bucureşti.