De unde a apărut creşterea de 45% a acţiunilor UiPath în ultima lună, faţă de 8% cât are Wall Street? La Bucureşti BET este pe minus

Autor: Liviu Popescu 07.06.2023

Acţiunile UiPath (simbol bursier PATH) s-au apreciat cu 45% pe Wall Street din 8 mai 2023 încoace, iar compania a câştigat 3,7 miliarde de dolari ca urmare a freneziei inteligenţei artificiale care a cuprins sectorul de tech din SUA şi pe fondul unor rezultate financiare care arată că primul unicorn din România şi-a redus substanţial pierderile.

Astfel, acţiunile PATH au urcat de la 13,5 dolari la aproximativ 19,7 dolari, pe volume ridicate în ultimele zile, arată datele agregate de ZF. Compania a ajuns la o evaluare de aproape 11 mld. dolari.