A început campania împotriva partajării parolelor Netflix în SUA. Împărţirea contului personal de pe platformă va necesita costuri suplimentare

Autor: Andrei Şerbănescu 24.05.2023

Netflix a început să trimită o serie de mailuri prin care informează utilizatorii din SUA că zilele de glorie ale partajării parolelor s-au încheiat. Deşi, din punct de vedere tehnic, utilizatorii îşi pot încă împărţi parolele cu prietenii, acest lucru va necesita costuri suplimentare, conform Mashable.

Potrivit unui exemplu de mail publicat de Netflix, utilizatorii vor trebui să plătească 7,99 dolari în plus pe lună pentru un slot suplimentar de membru. 

Din păcate, sloturile suplimentare pentru membri sunt disponibile doar în cadrul planurilor Standard sau Premium ale Netflix, care costă 15,49, respectiv 19,99 dolari pe lună. Planurile Standard permit un membru suplimentar, în timp ce abonamentele Premium permit doi.

Alternativ, clineţii pot salva un profil creat anterior pe un cont partajat, transferându-l în cadrul unui nou abonament, cu lista de vizionare şi recomandările profilului rămase intacte. 

Cel mai ieftin plan al Netflix este planul Standard cu reclame, de 6,99 dolari pe lună, în timp ce următorul nivel este planul Basic pentru 9,99 dolari pe lună.