Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 1,53 mld. lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în 2028, la o dobândă de 6,89%/an

Autor: Cristina Bellu 15.05.2023

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci 1,53 mld. lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare programată de 700 mil. lei, scadente în 2028, la o dobândă de 6,89% pe an.

La licitaţie au participat opt dealeri primari. 

Valoarea totală a cererii a fost de 1,83 mld. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 1,73 mld. lei şi 103 mil. lei au fost ofertele necompetitive. 

Rata cuponului a fost de 8,75%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului de adjudecare a fost de 6,85%. 

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 1,43 mld. lei, în timp ce ofertele necompetitive au totalizat 103 mil. lei.