Bursă. După o scădere de 28% în 2022, acţiunile grupului Erste au un plus de 7,7% la Viena de la începutul acestui an

Autor: Tibi Oprea 10.05.2023

♦ Cei mai mari 12 acţionari ai grupului austriac au 51% din acţiuni.

Acţiunile Erste Group Bank, pro­prietarul Băncii Comerciale Române, se tran­zac­ţionează în creştere cu 7,7% de la începutul anului. Spre comparaţie, benchmark-ul pieţei de capital din Austria, ATX, care include cele mai tranzacţionate 20 de compa­nii austriece, are un avans de 3,1% în aceeaşi perioadă, conform calcu­lelor realizate de ZF pe baza datelor de la Investing.com. Avansul din 2023 vine după ce anul trecut acţiunile grupului au înre­gistrat o scădere de 27,7%, de la 41,35 de euro la 29,9 euro pe acţiune. Erste Group Bank se tranzacţionează şi la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul EBS, iar în anul curent acţiunile au un plus de circa 9%, pe fondul unor tranzacţii de 80 de milioane de lei. Emitentul are 69,6 mld. lei (13,1 mld. euro) capitalizare, arată datele BVB.

Erste Group Bank, din care face parte şi BCR, a anunţat un profit net de 2,16 mld. euro în 2022, în creştere cu 12,5% com­pa­rativ cu anul anterior. Veni­tu­rile nete din do­bânzi au crescut cu 19,6%, la aproape 6 mld. euro.

Profitul net al grupului BCR a fost de 354 mil. euro, în creştere cu 23,8% faţă de rezultatul net din 2021.