Raportul ASF privind piaţa asigurărilor în 2022 nu a fost publicat încă, în timp ce BNR a dat indicatorii pe sistem bancar încă din februarie. Dacă de-abia la jumătatea anului curent piaţa de asigurări află ce s-a întâmplat anul trecut, de ce ne mai miră că firme precum City Insurance şi Euroins scapă printre degetele Supravegherii?

Autor: Mircea Nica 01.05.2023

Datele tuturor asigurătorilor, pe care ASF le are încă din ianuarie, stau în Excelurile instituţiei, deşi contextul actual, în care două companii de asigurări s-au prăbuşit la diferenţă de un an, ar trebui să implice mai multă transparenţă şi promptitudine din partea supraveghetorului Câteva date preliminare au apărut în spaţiul public în luna februarie, dar de atunci datele oficiale finale încă nu şi-au făcut apariţia Comparativ, ultimul raport anual, cel pentru anul 2021, a apărut la începutul lunii aprilie 2022, iar cel din 2020 la finalul lunii martie 2021 Dacă la aproape jumătate de an distanţă piaţa află ce s-a întâmplat anul trecut, înseamnă că raportările vor ajunge să aibă decalaje şi de un an, şi atunci ce relevanţă mai au datele, care nu mai sunt de actualitate?

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) acumu­lează întârzieri tot mai mari în raportări, într-un context în care după două prăbuşiri ale celor doi jucători mari din piaţa RCA, City Insurance şi Euroins, la diferenţă de un an, transparenţa şi rapiditatea raportărilor ar fi trebuit să fie mai accentuate, în schimb acestea sunt mult mai lente.

Raportul anual pentru anul 2020 a fost publicat de ASF pe 25 martie 2021, iar cel pentru finalul anului 2021 a fost publicat de ASF la începutul lunii aprilie 2022. Astfel se observă cum raportările acumulează întârzieri tot mai mari de la un an la altul în cazul ASF.