Răzbunarea perfectă a unui copil care a renunţat la şcoală pentru că râdeau colegii de el. El a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă

Autor: Business Magazin 05.05.2023

O vorbă românească spune că cine râde la urmă râde mai bine, iar magnatului François Pinault pare să i se potrivească mănuşă. Deşi a renunţat la şcoală în adolescenţă, pentru că alţi colegi râdeau de el din cauza accentului şi a provenienţei sale, acel băiat „de la ţară” este astăzi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, cu o avere de zeci de miliarde de dolari.

Născut în 1936, într-o comună din nordul Bretaniei, François Pinault a  crescut în Franţa rurală, ajutându-şi tatăl în afacerea cu cherestea a familiei. Pentru că era batjocorit de colegi din cauza provenienţei modeste şi a accentului provincial, la 16 ani a renunţat la şcoală, iar la patru ani distanţă s-a înrolat în războiul din Algeria. Întors acasă, după moartea tatălui său a vândut businessul lansat de acesta şi, în 1963, cu ajutorul familiei şi al unui împrumut bancar, a pus bazele propriei companii în industria lemnului. Au urmat ulterior o serie de achiziţii ale unor firme intrate în faliment, pe care antreprenorul le relansa, şi extinzându-şi astfel imperiul financiar.

În 1988 Pinault SA s-a listat la Bursa de la Paris, iar odată cu această schimbare fondatorul a început să investească în companii din industria de retail, cumpărând participaţii în branduri precum Conforama, Printemps, La Redoute sau Fnac. În urma acestor achiziţii, în 1993 şi-a redenumit businessul Pinault-Printemps-Redoute (PPR), după ce, cu un an înainte, lansase şi holdingul  Artémis, cu scopul de a administra mai bine investiţiile făcute.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro