Majorarea primei de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD la 130 lei a fost aprobată de Camera Deputaţilor. Nivelul despăgubirilor în baza poliţelor PAD rămân aceleaşi, deocamdată

Autor: Mircea Nica 14.04.2023

Prima de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD va costa de acum încolo 130 de lei în loc de 100 de lei, după ce Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de modificare înaintat de Poolul Împotriva Dezastrelor Naturale din România (PAID), pentru a lua în calcul inflaţia şi preţul cu reasigurarea. Actualizarea primei s-a realizat având în vedere: „creşterea costurilor cu reasigurarea pe fondul creşterii cererii globale de reasigurare în contextul actual al producerii dezastrelor naturale la nivel internaţional; presiunile inflaţioniste asupra costurilor materialelor de construcţie ce sunt avute în vedere la evaluarea despăgubirilor acordate în baza PAD; faptul că de la emiterea legii (anul 2008) şi până la această dată primele nu au fost actualizate, iar societatea a absorbit o inflaţie de peste 55%“, se arată în motivarea din cadrul proiectului de lege.