ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alexandru Voicu, Certinvest: Mă aştept ca societăţile care vând bunuri esenţiale să performeze bine. Ne plac de asemenea sectorul agricol şi energia

Autor: Eduard Ivanovici 14.04.2023

Un portofoliu ar trebui să conţină în prezent minimum cinci clase de active şi mai multe sectoare ♦ Companiile concentrate pe creştere accelerată, nerecomandate.

Privind către perioada următoare, marcată de adunările generale ale acţionarilor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, publicarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, cât şi de anunţarea situaţiilor la T1/2023, investitorii ar trebui să îşi îndrepte atenţia asupra factorilor care vor sta la baza evoluţiilor financiare din primele trei luni ale anului, în contextul în care obiceiurile consumatorilor încep să se schimbe ca urmare a ritmului inflaţionist, spune Alexandru Voicu, CEO al administratorului de active Certinvest, invitat la ediţia din 13 aprilie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

„Ar trebui să fim foarte atenţi la factorii care vor influenţa raportările financiare şi aici cred că o să avem un trimestru destul de disparat. Mă aştept ca societăţile care vând bunuri esenţiale şi care sunt necesare pentru supra­vieţuire să performeze mai bine. Deja vedem puţin o reorientare a consumatorului, care protestează împotriva preţurilor care au circulat în economie din cauza inflaţiei. Vedem un pic o restrângere pe turism şi în sectorul de restaurante. Bineînţeles, asta nu înseamnă că nicio acţiune din acest domeniu nu poate performa, dar încep să fie mai multe vânturi din faţă la nivelul industriei“, explică Alexandru Voicu.

Pe de altă parte, reprezentantul Certinvest se uită către companiile cu fluxuri stabile de cash, cu un nivel ridicat de predictibilitate şi cu un management competent, întrucât anticipează că viitorul poate veni cu un nou set de provocări. De altfel, bursele s-au confruntat în primul trimestru cu problemele generate de Silicon Valley Bank în SUA şi gigantul elveţian Credit Suisse, iar iniţiativele de majorare a ratelor dobânzilor vor continua să tragă în jos nivelul de optimism din pieţe, cât şi nivelul investiţiilor, adaugă el.

„Ne plac domeniul agricol şi sectoarele producătoare de bunuri necesare pentru existenţa umană. Per total, mă aştept să fie un trimestru oarecare, destul de decent, să nu avem surprize prea mari. Este interesant acum şi sectorul de energie. Aş scădea puţin nivelul de concentrare al poziţiilor în perioada aceasta şi aş creşte diversificarea pe sectoare şi active. Există şi la BVB câteva companii care au previziuni foarte interesante“, continuă CEO-ul.

De la începutul lui 2023, piaţa locală de capital este pe plus cu 7% prin prisma indicelui de referinţă BET, însă valoarea tranzacţiilor s-a situat sub media anului curent în ultimele două săptămâni. De exemplu, lichiditatea pe segmentul de acţiuni al Pieţei Principale a depăşit pragul de 30 de milioane de lei de numai două ori în ultimele zece şedinţe de tranzacţionare. În acest interval, benchmarkul a avut însă doar trei sesiuni pe minus, potrivit BVB.

„Lichiditatea este scăzută peste tot, nu doar la noi. A fost o perioadă de lichiditate slabă şi pe certificatele americane de trezorerie, cât şi o volatilitate mare pe rate. Cred că pur şi simplu lumea este în expectativă şi suntem într-un punct binomial pentru piaţă, în care lucrurile se pot îmbunătăţi sau se pot înrăutăţi, iar atunci mulţi oameni aşteaptă p direcţie. N-aş investi în companii de creştere ridicată, deci în care creşterea este deja încorporată în preţ.“

În acest context, cum ar trebui să investească participanţii bursieri?

„Un portofoliu ar trebui să fie în minim cinci clase de active şi mai multe sectoare. Aurul este destul de atractiv în perioada aceasta, mai ales că Rezerva Federală (banca centrală americană – n.r.) împinge dobânzile foarte sus. Anumite companii din domeniul petrolier sunt interesante, dar există oportunităţi şi pe pieţe mai puţin căutate, precum companii mici de software sau firme care instalează panouri fotovoltaice“, consideră Alexandru Voicu.

Bursa de la Bucureşti număra la finele anului trecut circa 40.000 de investitori activi, adică aceia care au realizat cel puţin o tranzacţie în ultimele şase luni. Prin contrast, la sfârşitul lui 2021, totalul era de 32.644, iar la T3/2022 numărul acestora atingea aproximativ 43.600. Cu alte cuvinte, numărul investitorilor activi de la BVB a crescut faţă de 2021, dar a scăzut uşor prin comparaţie cu toamna lui 2022, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„Este clar că piaţa românească încă nu are destul de multe argumente pentru a atrage destui investitori. Bineînţeles că o să avem nişte evenimente în cursul anului care vor genera interes, dar din păcate datele ne arată că mai avem de lucru, mai trebuie să facem educaţie financiară, trebuie să ne promovăm mai mult şi să oferim mai mult acces oamenilor în piaţă.“