România avea la finalul anului trecut 1.350 de puncte de încărcare pentru maşini electrice, în timp ce jucătorii din auto spun că potenţialul este de 20.000 de staţii pe an dacă ar exista politici coordonate în domeniu
♦ Cursa pentru electrificare se mută la infrastructură: Degeaba oferim 10.000 de euro bonus dacă nu instalăm staţii între oraşe.
Instalarea de staţii de încărcare de mare putere pe rutele interurbane reprezintă cheia care să permită creşterea vânzărilor maşinilor electrice şi care să permită tranziţia la acestea după 2035, explică jucătorii din auto prezenţi în cadrul conferinţei ZF Logistică, Transporturi& Automotive 2023, organizată de ZF în parteneriat cu CTP, P3 Logistic Parks, Prahova Teleferic, Auchan, Autonom, ING Bank şi Dumagas.
„Din păcate, nu există niciun reprezentant al vreunui minister care să se ocupe de dezvoltarea reţelei de staţii electrice. Nu există staţii pe principalele direcţii de deplasare din România. Ne limităm la ce găsim în diferite oraşe. Nu avem staţii de putere. Există prin PNRR o strategie, dar merge la revizuire pentru că viza 13.600 de staţii, dar din păcate nu s-a prevăzut decât costul efectiv al staţiei, nu şi cablajele“, a spus Mihai Ivănescu, director general al Premium Auto - importatorul Jaguar şi Land Rover în România - şi vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).