Sursă ucraineană: peste 60 de atacuri ruseşti au fost respinse în ultimele 24 de ore

Autor: Petru Mazilu 08.04.2023

Peste 60 de atacuri ruseşti au fost respinse în ultimele 24 de ore de forţele ucrainene, anunţă reprezentanţii armatei din Ucraina

Anunţul a fost făcut de Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Rusia a lansat 35 de atacuri aeriene, precum şi peste 40 de atacuri cu rachete, a precizat Statul Major, potrivit Sky News.

Militarii ucraineni susţin că „probabilitatea lansării de noi rachete şi lovituri aeriene rămâne ridicată pe întreg teritoriul Ucrainei".

Principalele zone vizate de atacuri sunt în estul Ucrainei.